Au trecut 5 zile de când nu am vorbit şi ai spus că o să fi ieri sau azi şi nu ai venit,înainte de asta ai aberat puţin şi deşi tu nu şti ce simt pentru tine mi-e dor,mi-e dor să vorbesc cu tine. 

Aş vrea atât de mult să îţi pot vorbi deschis... 

Ştii, nu îţi cer să mă iubeşti, să te porţi cu mine ca şi când am fi împreună, să ai grijă să nu mă răneşti, să eviţi să îmi povesteşti despre prietenele tale sau să te prefaci că suferi o dată cu mine. Nu îţi cer nimic din toate astea, pentru că ştiu că te-ai schimbat şi ştiu că ai trecut mai departe după tot ce a fost între noi. Nu vreau să te leg de mine, de o iluzie proastă cu care te-ai hrănit 3 ani şi ceva. 

Nu ţi-am făcut decât rău şi ai tot dreptul să cauţi în altele ceea ce nu ai găsit în mine. Mă doare până şi faptul că tastezi numele ei în fereastra mea, sunt geloasă. Mereu am fost, ştii asta... Îmi vine să zâmbesc când îmi amintesc cum te apăram cu dinţii şi ghearele de orice prezenţă feminină.  

Vremurile acelea au apus de mult şi se pare că va trebuie să mă obişnuiesc cu faptul că le voi simţi lipsa permanent. Simt iar lacrimi care ard pur şi simplu să iasă, să se elibereze, dar nu. Nu pot să fac asta, nu pot să plâng. Trebuie să mă vindec de tine şi de tot ceea ce însemni tu. 

Încerc să mă ascund în relaţia mea cu el, cu "te iubesc"-uri la status... dar toate astea sunt în zadar, pe tine nu te ating cu nimic. Aşa că e timpul să le fac pentru că le simt. 

Asta este... Te-am pierdut, merit tot... 

Nu puteai sa te abtii nici macar aseara, cand aveam cea mai mare nevoie de tine, ai hotarat ca ti-e mai bine sa-ti pastrezi orgoliul nepatat, si ai disparut. Toate promisiunile, toate planurile, s-au sfaramat in momentul in care ti-ai inchis telefonul ala, iar eu nu mai pot. Nu mai pot sa ma vad distrugandu-ma pe mine datorita compromisurilor pe care nu contenesc sa le fac, doar pentru a ne fi noua bine, nu mai vreau sa te las sa ma ranesti cu orice idiotenie pe care o scornesti, nu-ti mai permit sa ma acuzi! Atatea reprosuri fara niciun strop de veridicitate, mi le tot atribui si indiferent cate mi-ai mai promite, nu mai doresc sa mai continui. Pentru ca ma doare sa ma vad astfel, pentru ca mi-e dor de mine, mi-e dor de mine, cea care stia ca nu te iubeste pe tine, mi-e dor de zambetu-mi imbibat in exuberanta... Din acest moment m-am oprit in a te iubi pe tine, am nevoie de mine intreaga si sanatoasa, nu cum ma vrei tu.

imi vine sa plang
e prima data cand ma simt singura si ma simt pentru ca si sunt
ma tot mint ca totul e bine,dar nu e
iubit nu mai am si desi o perioada a fost ok,acum simt nevoia sa vb cu cineva sa stiu ca ii pasa de mine sau macar se intereseaza de mine.
liceul s-a terminat si ma duc la facultate si desi sunt entuziasmata am un mare gol
prietenii ...de fapt asa zisi pritenii s-au dovedit a fi niste ipocriti...
prietena mea cea mai buna nu mai vorbeste cu mine pentru ca m-am despartit de iubitul meu dobitoc.(iubitul meu dobitoc e foarte bn priten de copilarie cu iubitul prietenei mele)

ma simt singura si simt nevoia sa ma tina cineva in brate si nu mama sau sora mea
vreau sa am tina un baiat care ma merita in brate si sa ma sarute pe frunte fara sa se gandeasca la alte lucruri.

ma uit ca toata lumea are prieten ..se plimba se saruta rade cu cel de langa el..numai eu nu am pe nimeni
nu vreau nici sa fie un ratat dar cineva care sa ma inteleaga.
imi doresc asa de mult sa ma cert cu iubitul meu dar sa am certitudinea ca e o cearta banala din care iesim razand.

mi-e dor de anumite vremuri

mi-ai zis o data ca ce nu ne distruge ne face mai puternici.
de ficare data cand am auzit-o m-am gandit la noi
dar de fapt nu era vorba de noi
si de noi..dar separat
si a avut dreptate
ca dupa ce am luat o pe cai diferite m-a schimbat
mult 
mult prea mult si eu sunt mirata
si nu stiu daca in bine in toate privintele.

vreau sa port o discutie cu cineva ...ceva banal
dar care sa ma faca sa zambesc

mereu mă intorc la pagina asta, cu sufletul îndoit...

sunt o laşă, nu am făcut nimic din ce ne-am propus. nu am găsit un job, nu am plecat din casa asta, nu m-am mutat în bucureşti, nici nu te-am ajutat sa te muţi tu aici şi să ne construim o viaţă împreună. nu am reuşit să termin facultatea şi să îmi fac un rost, sau să dau la master în bucureşti. privind în urmă, îmi dau seama cât de mult te-am dezamăgit...

şi atunci de ce te învinovăţesc pe tine pentru toată tăcerea asta? ai toate motivele să mă părăseşti, să găseşti una mai bună, mai frumoasă, sănătoasă, realizată... de ce mă agăţ de tine şi nu te las liber?
de ce vreau multe şi nu fac nimic ca să se întâmple? VREAU, teoretic VREAU, dar nu ştiu de unde să încep, ce să fac. mă simt neajutorată.

de ce ar trebui să rămâi lângă mine? doar pentru că te iubesc? altceva nu am făcut ca să te merit...

m-aş duce la psiholog, aş încerca asta...dar ştii cât costă o şedinţă de 2 ore? cel puţin 80 RON. 

nimeni nu mă poate scoate din gaura asta neagră...

nu te merit...
dar te iubesc...
____________
?

mi-e frică de tot ce o să vină.

Iar te caut si nici macar nu stiu de ce. Dupa atatia ani ma trezesc cautand cu aceasi sete semnele tale si e absurd - chiar daca te-as gasi nu ar fi nimic. Ma uimeste si acum, dupa atat de mult timp, intensitatea...

de fiecare data cand ma despart de un tip..ma vopsesc..ma tund...imi cumpar haine noi...si al naibii nu prea simt vreo shimbare..iar m-am tuns..si maine dimineata ma vopsesc..rosie probabil...idiotule....si e mereu acelasi tip

Prietenii sunt inexistenti. M-am saturat de persoane care pe la fata iti spun multe lucruri frumoase si pe la spate nu stiu cum sa fuga de tine. Nu am gresit cu nimic, daca nu ma mai suporta...sa nu ma mai caute, caci nu-i caut eu. 
Asta nu inteleg, de ce se feresc de mine cate-o data daca in restul timpului tot ei ma cheama sa le fiu alaturi?
M-a dezamagit cumplit una dintre prietene si de aceasta data o sa ii spun mai discret ceea ce simt,dar ii voi spune.